Doctorul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de boli infecţioase Matei Balş, a vorbit despre coronavirus, despre cum a luat naştere și care sunt felurile de propagare.
„Coronavirusul se transmite în general prin aer și generează un sindrom respirator, cu tuse, care este o tuse iritativă, se tușește mult în această infecție cu coronavirusuri și ca atare, dacă punem mâna la gură și apoi punem mâna pe masă, dacă eu am coronavirus, persoana care va veni după mine, stând cu mâna pe masă nu face altceva decât să se contamineze pe mână, după care își duce mâna la gură sau la nas și se infectează.
Ca atare, contactul direct și contactul cu suprafețele este un la fel de bun mijloc de transmitere ca și calea respiratorie. Deci, nu trebuie să ne limităm în această poveste strict la calea respiratorie, ci și la contaminarea suprafețelor de contact”, a spus Streinu Cercel.
Apoi a continuat: „Când apare un nou tip de microorganism, el circulă pe Terra cam doi ani de zile, acesta este intervalul mediu până când lucrurile își reintră în calmul lor și natura își face datoria. Așa a fost și cu SARS, și cu fostul virus pandemic care acum e virusul gripal sezonier, e un virus care e în circulație și e un virus care a plecat în 2008-2009.
Citește mai mult pe REALITATEA.NET