-5.6 C
Botoșani
marți, 11 februarie 2025

ȘTIUBIENI. Tânăr accidentat de un șofer care avea alcoolemia de 2,45 mg/l

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Știubieni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 7 februarie, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul comunal din localitatea Știubieni,  ar fi surprins și accidentat un tânăr, de 22 de ani, care se deplasa pe marginea părții carosabile, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. În urma producerii accidentului, conducătorul și-a continuat deplasarea.

Polițiștii l-au identificat în scurt timp de la producerea accidentului. Acesta a parcat autoturismul în curtea locuinței, încecând să se sustragă cercetărilor. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, iar valoarea alcoolemiei a fost de 2,45 mg/l.

Sâmbătă, la propunerea organelor judiciare, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, fiind introudus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA