1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Stațiunea de Cercetare Popăuți și-a triplat veniturile proprii

Stațiunea de Cercetare Popăuți a devenit profitabilă după o perioadă de mulți ani în care doar a acumulat datorii iar scandalurile erau la ordinea zile. În momentul de fața, situația financiară este una foarte bună, sunt bani de funcționare și chiar de investiții.

Dacă în urmă cu câțiva ani, veniturile proprii ale Stațiunii Popăuți erau de un milion de lei, în acest an vor fi de aproximativ trei milioane de lei. Directorul stațiunii spune că o lungă perioadă de timp, terenurile stațiunii erau arendate către diverse persoane iar banii încasați erau mai puțini decât subvenția de la APIA. Între timp, cele peste 1100 de hectare de teren au revenit la stațiune, se încasează subvenția iar producția obținută se valorifică la prețuri mai bune.

„Veniturile proprii vor fi undeva la 3 milioane de lei în acest an. Aproximativ 1,8 milioane este din valorificarea producției iar diferența înseamnă subvențiile care vin de la APIA. Acești bani din subvenție vor veni în 2020. În urmă cu câțiva ani, veniturile erau de aproximativ un milion de lei. Stațiunea nu încasa subvenția pe cele 1162 de hectare. Era încasată de către cei care aveau contracte de arendă. Acum s-au schimbat lucrurile și pe lângă faptul că lucrăm terenul, încasăm noi și subvenția”, spune Ionică Nechifor.

Stațiunea de Cercetare Popăuți a scăpat de datoriile istorice și a primit finanțare de la bugetul statului pentru funcționare și chiar dezvoltare. S-au achiziționat utilaje agricole performante și s-a început reabilitarea clădirilor. Investițiile vor continua și în a doua parte a acestui an când se va începe dotarea laboratoarelor de cercetare.

„Am demarat procedurile pentru a achiziționa utilajele. Este vorba de remorci pentru transport cereale, o combină pentru recoltat. Pregătim necesarul de aparatură pentru laboratoarele de cercetare. Sper ca anul acesta să începem achiziția de aparatură iar în 2020 să avem tot ceea ce ne interesează pentru dotarea laboratoarelor”, a mai spus Ionică Nechifor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA