În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri, în cursul zilei de ieri au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 21.000 de lei.
Dintre acestea, 7 sancțiuni ai fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
“Precizăm faptul că pe Drumul European DE 58, pe un tronson de drum în curbă, cu marcaj continuu și vizibilitate redusă, au fost sancționate doua persoane care comercializau produse alimentare pe marginea părții carosabile. În acest context, pentru a evita producerea de accidente rutiere, recomandăm conducătorilor auto să nu oprească pentru a cumpăra astfel de produse, atunci când nu pot face acest lucru în siguranță”, au precizat reprezentanții IPJ Botoșani.