Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, care pentru a dovedi calitatea de transportator rutier a prezentat un document fals.
Ieri, la ora 18.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca şofer al unui microbuz marca Mercedes Benz, S.I., în vârstă de 26 de ani, cetățean din R. Moldova.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un Extras din “Registrul operatorilor de transport rutier”, pentru a dovedi calitatea de transportator. În baza acestor documente S. I. spera că i se permite intrarea în ţară în scop de tranzit ca transportator conform H.G. 1065/2020.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.