Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că un conducător auto, care se deplasează înspre municipiul Botoșani, a pierdut o plăcuță cu numărul de înmatriculare de la autoturism, în timp ce părăsea o stație peco din orașul Săveni.
Un echipaj de poliție a interceptat autoturismul respectiv la intrarea în municipiul Botoșani, însă, în momentul în care polițiștii au solicitat documentele conducătorului auto, acesta a demarat în trombă.
S-a pornit în urmărirea autoturismului, aceasta realizându-se pe mai multe străzi din oraș, iar în timpul deplasării conducătorul auto a avariat un autoturism care staționa pe strada Săvenilor, ulterior, fiind blocat în trafic de polițiști, pe pietonalul 1 Decembrie.
A fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 51 de ani, din municipiul Botoșani. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.