În cursul anului viitor, sistemul de alimentare cu apă al comunei Tudora va fi extins iar primarul Constantin Cocoreanu spune că nu vor mai exista străzi fără rețea de apă. Se vor investi aproximativ zece milioane de lei iar autoritățile locale înceacă acum să obțină încă o finanțare pentru a realiza racordurile la fiecare gospodărie.
Deși s-au făcut și se vor face investiții importante, primarul Constantin Cocoreanu este îngrijorat că Nova Apaserv nu va avea capacitatea să asigure apă potabilă pentru tot județul Botoșani.
“După acest proiect, nu mai rămâne nicio străduță fără rețea de apă. Urmează încă un proiect pentru racorduri. L-am depus pe PNRR dar nu am obținut finanțarea. O să-l depunem când apare o linie de finanțare nouă. În mod normal, fiecare proprietar ar trebui să-și facă racordurile dar puțini reușesc din cauza costurilor. Încercăm să venim în sprijinul lor, să facem un proiect. Cea mai mare problemă rămâne sursa apei. Noi vom fi alimentați tot de la Bucecea. Sunt atâtea comune alimentate din aceeași sursă și deja se vede că este o criză de apă. Sperăm că se vor găsi soluții la nivel județean, așa a promis și domnul președinte al Consiliului Județean”, ne-a spus Constantin Cocoreanu, primarul comunei Tudora.