13.2 C
Botoșani
vineri, 29 martie 2024

Șeful ANPC, privind prețurile de la benzinării: „Analizăm dacă unii dintre comercianți au majorat prețul doar pentru că au făcut-o și alții”

ANPC a început verificările la benzinării după cozile de ieri. Șeful instituției a declarat că proprietarii benzinăriilor care au vândut cu preț ridicat din stocurile vechi se fac vinovați de practici comerciale incorecte, iar banii obținuți prin creșterea artificială a prețului pot fi confiscați, ceea ce „ar putea fi o măsură mai dură decât o amendă de maximum 100.000 de lei”.

El a spus că ANPC a primit numeroase sesizări din partea oamenilor care au spus că în timp ce stăteau la coadă la benzinărie, „prețul se modifica în fața lor”.

Proprietarii benzinăriilor riscă, în condițiile în care majorările nu au fost justificate, să se încadreze la practici comerciale incorecte.

„Am cerut motivarea prețurilor. Luăm notă explicativă clară de la fiecare dintre șefii punctelor de lucru. Dacă vinzi stocurile vechi la alt preț, din punctul meu personal de vedere, vorbim de o practică comercială incorectă. Când vorbim de stocuri achiziționate în perioada în care nu se justifica nicio majorare, nu înțelegem de ce s-a făcut. Cu ANAF verificăm documentele fiscale”, a declarat Horia Constantinescu.

Întrebat ce mesaj are pentru benzinarii care au crescut prețul nejustificat, el a răspuns că atunci când vor fi încheiate controalele, se iau în calcul sancționarea pentru practici comerciale incorecte și că vor fi emise decizii pentru fiecare în parte.

„Analizăm dacă unii dintre comercianți au majorat prețul doar pentru că au făcut-o și alții. Putem vorbi de o inițiativă de tip cartelar, nu e nicio justificare dacă vecinul a majorat prețul să o fac și eu”, a afirmat Constantinescu.

Întrebat în legătură cu sancțiunile care pot fi aplicate, președintele ANPC a răspuns că este vorba despre încetarea practicilor comerciale incorecte și se ia în calcul confiscarea veniturilor obținute cu prețul artificial majorat: „Această sancțiune complementară e mai dură decât o sancțiune de până la 100.000 de lei pe care cu siguranță o vom aplica.Măsura complementară a retragerii banilor obținuți în perioada contravenției e la fel de dură dacă suma e mai mare”.

Sursa: Digi24

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


































ULTIMA ORA