-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Şefii CJ au stabilit priorităţile pentru 2017. Se va interveni pe şapte drumuri judeţene din Botoşani

drum Costesti (8)

Drumurile judeţene vor fi o prioritate pentru Consiliul Judeţean Botoşani. Cel puţin asta susţine Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. El a precizat că deja s-au stabilit priorităţile pentru 2017 şi se va interveni pe şapte drumuri judeţene.

Trei dintre drumurile judeţene urmează a fi reabilitate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală iar celelalte din bugetul judeţului.

“Avem câteva drumuri pe care vrem să le introducem pe OG 28 şi pentru care am început proiectarea. Vorbim de Coşula – Oneaga – Vorona, Ionăşeni – Măşcăteni şi Coţuşca – Ghireni. La partea de întreţinere,  vom începe cu Dumeni – Cordăreni unde este un drum impracticabil. Vom lega Corlăteniul de Dimăcheni pentru că este singura comună neracordată la asfalt. Vom asfalta în două straturi drumul Huţani – Bucecea pentru că pe acolo se face transportul greu. De asemenea, vom ataca porţiunile distruse din drumul spre Corni. Am cerut kilometrii de drumuri comunale ca să facem o repartizare în regulă şi cu principiile de bază. Banii pentru drumurile comunale sunt separat iar celepentru drumurile judeţene sunt separat. Nu pot lua de la drumurile comunale şi să dau la drumurile judeţene deşi la cât de proaste sunt drumurile judeţene, ar fi necesar”, a precizat Costică Macaleţi care a adăugat că din această primăvară se vor face doar plombări la cald şi covoare asfaltice.

“Am eliminat plombările la rece pentru că sunt de două ori mai scumpe decât cele la cald şi ţin mai puţin. Nu ştiu care a fost raţionamentul. Am renunţat la ele”, a adăugat Macaleţi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA