17.7 C
Botoșani
vineri, 21 martie 2025

Se întâmplă la Dîngeni. Au primit 24 de miliarde pentru modernizarea unităţilor de învăţământ iar acum vor să comaseze şcolile

rotundu-copii

Cu câteva zile înaintea Crăciunului, Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni, anunţa că a semnat la Ministerul Dezvoltării, contracte în valoare de 24 de miliarde de lei vechi, în vederea reabilitării celor patru şcoli aflate pe teritoriul comunei.

La începutul acestui an, primăria comunei Dîngeni ar trebui să demareze procedura de licitaţie în vederea desemnării firmei care va executa lucrările. Între timp, au apărut unele probleme care ar putea duce la pierderea unei sume importante.

Potrivit primarului Cătălin Rotundu, directorul şcolii Dîngeni a propus închiderea şcolilor Hulub şi Strahotin, în două etape. În primă fază să se comaseze câte două clase pe fiecare şcoală în acest an, urmând ca anul viitor să se comaseze restul claselor.

„Recent am semnat contracte de finanţare de peste şapte miliarde pentru ca aceste şcoli să fie reabilitate. Mai mult, în următorii cinci ani, numărul elevilor va creşte. Părinţii sunt revoltaţi şi nu sunt de acord cu această propunere. Mai mult, am aflat că directoarea a convocat pentru mâine o şedinţă, folosindu-se de numele meu. Noi am efectuat proiecte şi am semnat contracte de finanţare pentru a fi reabilitate şi modernizate toate şcolile şi nu pentru a fi închise. Dacă se vrea închiderea şcolilor, îi rog pe acei profesori să nu se folosească de numele şi demnitatea mea în mod mincinos”, a afirmat primarul Cătălin Rotundu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES










ULTIMA ORA