2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Se întâmplă în judeţul Botoşani. “Mită electorală” dată la înmormântări şi în excursii

bani portofel foto realtatea

Noua lege electorală le-a cam dat planurile peste cap unor primari din judeţul Botoşani. Tradiţionala “MITĂ ELECTORALĂ” nu mai poate fi dată în cele 30 de zile de campanie deoarece riscă să nu li se mai valideze mandatul şi în plus s-ar alege şi cu un dosar penal.

Unii au găsit deja soluţii pentru a fenta noua lege electotală. Dau înainte de startul campaniei. Cică primarul unei comune de pe lângă Săveni şi-a început serios campania electorală şi deja face “donaţii”. Principalul său contracandidat spune că în 2016, primăraşul nu a ratat nicio înmormântare şi că a mers acasă la familiile îndurerate şi a pus câte zece milioane de lei vechi “pe pieptul decedatului”. Cum nu au fost prea mulţi morţi prin comună iar bugetul alocat campaniei electorale este unul consistent, primarul s-a gândit să organizeze nişte excursii pentru copii. Provenind din familii sărace, copiii ar fi primit câte un mic ajutor de la domn primar, să aibă un ban de cheltuială. Cică fiecare copil primeşte câte 250-300 de lei de la domn primar, când urcă în autocar, pentru a avea cu ce să-şi cumpere câte un suvenir, un suc şi ceva de mâncare.

Interesant este că respectivul primar a devenit extrem de generos de vreo câteva luni. Oare mai vrea un mandat şi are nevoie de voturile cetăţenilor sau a devenit un mic Gigi Becali şi e foarte sensibil la necazurile oamenilor?

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA