Din toamna acestui an, în comuna Vlăsineşti funcţionează o şcoală profesională în care cei 25 de elevi înscrişi la cursuri învaţă meseria de mecanic agricol. De anul viitor, această şcoală profesională va avea şi o de alimentaţie publică.
Primăria comunei Vlăsineşti, împreună cu şcoala din localitate şi doi agenţi economici, au pus bazele unei şcoli profesionale. Pentru primul an s-a înfiinţat o singură clasă cu 25 de elevi urmând ca în funcţie de solicitări să se dezvolte această unitate de învăţământ.
“Avem mulţi fermieri care s-au dezvoltat şi multe societăţi comerciale care s-au plâns că nu există forţă de muncă calificată. Anul acesta am deschis o şcoală profesională de mecanici agricoli. Este o cerinţă foarte mare pe piaţa locală. Două firme mari din Vlăsineşti au devenit parteneri la acest proiect. Una din firme va dota această şcoală cu un tractor. Este vorba de un utilaj nou. Acum lucrăm la o cerere de finanţare, pe noul Program de Dezvoltare Rurală, pentru dotarea acestei şcoli profesionalecu toată gama de utilaje agricole. Vor fi utilaje moderne pentru că tractorul din ziua de astăzi nu îl mai repari cu ciocanul şi sârma. Important este ca elevii să facă practică. Nu vrem ca elevul să aibă doar o diplomă după trei ani de şcoală. El trebuie ştie o meserie. De asemenea, dorim ca elevii să obţină şi permisul de conducere la finalul celor trei ani de şcoală. Anul viitor, vrem să dezvoltăm a doua clasă pe partea de alimentaţie publică. Avem nevoie de tineri pregătiţi pentru mediul privat”, ne-a spus Lucian Trufin, primar comunei Vlăsineşti.