19.3 C
Botoșani
miercuri, 10 august 2022

Școală ONLINE, telemuncă și magazine închise la ora 21.00

În această seară a fost emisă hotărâre nr. 52 privind “stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.

Pe lângă aceste măsuri, vor mai fi o serie de restricții iar anunțul a fost făcut chiar de președintele Klaus Iohannis.

„Am avut azi aproape 10 mii de cazuri noi și mulți, prea mulți care au decedat și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile de până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online, angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile interzise, târgurile și piețele trebuie închise, portul măștii obligatoriu peste tot în țară„, a anunţat Iohannis la începutul şedinţei de Guvern, scrie RTV.NET.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA