-2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

FOTO. Scandal la 3 noaptea într-o pizzerie din Botoşani

Un scandal de amploare, care a avut loc în această dimineaţă, în jurul orelor 03.00, la o pizzerie de pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani, a fost aplanat de un echipaj de jandarmi.

Intervenţia jandarmilor a avut loc în urma unui apel 112 făcut de personalul de serviciu, care sesiza faptul că mai mulţi tineri se agresează reciproc şi provoacă distrugeri.

În momentul în care au ajuns la locaţia indicată, jandarmii au identificat doi tineri cu urme de lovituri şi sângerare în zona feţei, care le-au indicat alţi trei tineri ca fiind cei care i-au lovit, în urma unor discuţii în contradictoriu.

Oamenii legii le-au întocmit agresorilor actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,distrugere”, ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi  ,,lovire şi alte violenţe”, tinerii bătuţi primind îngrijirile necesare de la personalul medical de specialitate chemat la faţa locului.

Valoarea pagubelor produse de tinerii teribilişti va fi comunicată de administratorul pizzeriei, care s-a constituit parte civilă în vederea recuperării acesteia, iar dosarul cu actele de sesizare va fi înaintat de jandarmi către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea soluţionării.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA