Componenții secției de lupte a LPS Botoșani au participat în perioada 6 – 8 martie, la turneul final al Cluburilor Sportive Școlare, competiție organizată la Pitești și la care au participat primii trei sportivi calificați la cele patru zone.
Și la acest turneu, luptătorii Liceului cu Program Sportiv Botoșani au respectat tradiția de a fi pe podiumul de premiere, clasȃndu-se pe locul doi și fiind ȋntrecuți doar de Clubul Sportiv Scolar din Brașov.
Ȋn cele două zile de luptă, concurenții au demonstrat o bună pregătire tehnică, o dorința acerbă de victorie, răsturnȃnd soarta meciurilor, chiar ȋn ultimele secunde.
Cel mai bun rezultat din tabăra LPS Botoșani a fost obținut de Nicu Adrobotoaei. El s-a clasat pe primul loc la categoria de greutate 65 de kilograme. La aceeași competiție, alți cinci sportivi botoșăneni s-au clasat pe locul trei. Este vorba de: Dumitru Cristian Iancu (cat. 48 kg), Alexandru Bîgu (cat. 51 kg), George Lucian Cozma (cat. 60 kg), Nicolas Ignătescu (cat. 65 kg) și Mihai Miron (cat. 110 kg). Luptătorii Liceului cu Program Sportiv Botoșani sunt pregătiți de profesorii: Victor Baciu, Sandu Andrei Drăguțu și Dan Iacob.