Primăria şi Consiliul Local Hudeşti au organizat astăzi a IV-a ediţie a zilei comunei, un eveniment care s-a desfăşurat în parcul Frank şi la care au luat parte sute de oameni. Cu mic, cu mare, hudeştenii au venit să se distreze, să asculte muzică şi să socializeze.
În debutul spectacolului, pe scenă au urcat Fanfara din Suharău şi Ansamblul folcloric „Hudeşteanca” după care a urmat jubileul aniversar „Nunta de Aur” când primarul Viorel Atomei a premiat cuplurile din comuna Hudeşti, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Spectacolul a continuat până seara, printre artiştii prezenţi numărându-se Alexandru Brădăţan, Bianca Baltă, Panfil Roată, Dan Doboş, Igor Cuciuc, orchestra Rapsozii Botoşanilor, Ansamblul Cordăreanca şi Francesca.
„Este a IV-a ediţie a Zilei comunei Hudeşti. Încă nu suntem aşa valoroşi ca să organizăm zilele comunei Hudeşti dar probabil că o să ajungem. Este o sărbătoare pentru comuna Hudeşti, avem artişti, bere, mici şi voie bună pentru toţi cei prezenţi. La început ne-a fost greu să facem Nunta de aur. Acum cinci ani am avut 249 de familii. Apoi am avut 20-21, anul acesta doar 15. Cu ajutorul Consiliului Local şi al sponsorilor, faci treabă iar dacă pui suflet în ceea ce faci, îţi iese”, ne-a spus Viorel Atomei, primarul comunei Hudeşti.
Anul acesta, autorităţile locale din Hudeşti nu au invitat niciun politician la ziua comunei. Primarul Viorel Atomei consideră că liderii partidelor politice şi parlamentarii ar trebui să vină din propria iniţiativă şi să discute cu oamenii, aşa cum fac în campaniile electorale.
„În campania electorală, ei urmăresc când sunt iarmaroace, când e duminică, când e hram la biserică şi se înghesuie să participe. E liber, pot veni politicienii, nu este niciun semn interzis. Sunt bineveniţi. Cum în campanie au venit şi au promis, să vină aici şi să spună ceea ce au făcut de când sunt parlamentari. De ce să-i invit? Să vină ei. Probabil nu au nimic de spus şi de aceea nu au vrut să vină. Eu cred că politicienii trebuie să intre în altă linie. Zona Darabani nu are un cabinet parlamentar. A avut domnul Şoptică dar nu mai este. Trebuiau să vină, să discute cu oamenii. Le e frică de oameni? Numai o lună, două, în campanie, sunt buni?”, ne-a spus Viorel Atomei, primarul comunei Hudeşti.