16.6 C
Botoșani
marți, 20 mai 2025

Salubrizarea cursurilor de apă din județ verificată de Ministerul Mediului

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor verifică în perioada 6 mai – 19 iubire modul în care au fost salubrizate cursurile de apă din județ. În vederea diminuării pagubelor generate de inundații, comisarii de mediu verifică și felul în care sunt întreținute șanțurile și rigolele din localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari.

În acest scop, la nivel județean, sub coordonarea Instituției Prefectului, cu sprijinul Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, funcționează comisia de verificare, alcătuită din reprezentanți ai: Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani, Gărzii Forestiere Suceava și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Prin această activitate se urmărește:

1. Îndepărtarea totală a depozitelor de deșeuri de orice fel din albia minoră, de pe maluri și de pe zonele de protecție ale cursurilor de apă, precum și din rigolele și șanțurile marginale ale drumurilor și interzicerea depozitării necontrolate a deșeurilor prin asigurarea prezenței plăcuțelor avertizoare.

2. Execuția lucrărilor de curățare și întreținerea rigolelor și a șanțurilor marginale ale drumurilor publice de interes local, în vederea asigurării preluării apelor pluviale și scurgerilor de pe versanți.

3. Asigurarea secțiunii de scurgere în zona podurilor și podețelor prin despotmolirea albiei și igenizarea zonei.

4. Dezafectarea vegetației ierboase și lemnoase din albia cursurilor de apă și de pe malurile acestora.

Din cele 46 de Unități Administrativ Teritoriale cuprinse în programul de verificare și control, până în prezent au fost verificate un număr de 15 Unități Administrativ Teritoriale, iar pentru neconformitățile constate au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor.
Pentru nerespectarea termenelor de realizare a măsurilor dispuse prin procesele verbale se vor aplica sancțiuni celor cu responsabilități în salubrizarea cursurilor de apă, în conformitate cu prevederile legale.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA