16.4 C
Botoșani
luni, 20 mai 2024

S-au reluat lucrările la drumul Ungureni- Epureni- Iacobeni- Strahotin- Hulub

drum european flamanzi

Comunicat Consiliul Județean Botoșani, prin președintele Florin Țurcanu, anunță derularea, în termenii prevăzuți de lege, a obiectivului de investiții „Modernizare Drum Comunal 17 Ungureni- Epureni- Iacobeni- Strahotin- Hulub în comunele Ungureni și Dângeni, județul Botoșani”.

Este vorba despre o investiție care a prins contur în anul 2008, însă din cauza unor probleme întâmpinate cu contructorul care, la acea vreme, câștigase licitația, lucrările de modernizare au încetinit. Până în acest an, investiția a fost executată în proporție de 40%, însă, prin eforturile echipei din cadrul Consiliului Județean Botoșani și a Primăriei Ungureni, s-au repus în mișcare lucrările cu un alt antreprenor.

Mai mult, în urma demersurilor efectuate de către Consiliul Județean Botoșani la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în luna mai a acestui an, comuna Ungureni a încheiat contractul de finanțare nr. 3323 pentru finanțarea obiectivului prin Programul Național de Dezvoltare Locală în valoare de 1.000.000 lei din bugetul de stat și 139.000 lei din bugetul local.

Durata contractului este de patru ani, valoare integrală a lucrării fiind de 8.685.190,53 lei, inclusiv TVA, pentru 15,4 km de drum.

Modernizarea drumului comunal 17 Ungureni-Epureni- Iacobeni- Strahotin- Hulub în comunele Ungureni şi Dângeni reprezintă unul dintre obiectivele de investiţii căruia Consiliul Județean Botoșani îi acordă o atenţie sporită. Fiecare investiţie coordonată de Consiliul Judeţean  este atent monitorizată din punctul de vedere al nivelului calitativ al lucrărilor. Nivelul de responsabilitate publică impus de Florin Ţurcanu, președintele instituției județului, garantează dezvoltarea infrastructurii judeţene şi finalizarea tuturor obiectivelor de investiţii în termenele prevăzute de proiectele tehnice de execuţie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES














































ULTIMA ORA