Ultimele ediții ale Cupei României au stârnit un interes mai mic din partea granzilor din campionat, care au ales sacrificarea acestei competiții în detrimentul Ligii 1. Încă din luna noiembrie a anului trecut, Răzvan Burleanu anunțase că vor exista discuții pentru modificarea sistemului din Cupă. Scenariu care, între timp, a prins contur.
Felix Grigore, managerul de competiții al Federației Române de Fotbal, a oferit detalii despre schimbarea care urmează să fie implementată încă din sezonul viitor.
„Din punct de vedere al competițiilor, am trecut prin modificări semnificative în ultimii ani, așa cum ne-am asumat. Am lucrat în ultimul an la câteva elemente cheie. În primul rând, avem Cupa României. E o structură optimizată, concepută alături de partenerii de la firma olandeză HyperCube, companie care a lucrat la formatele de Champions League. Noul format a fost validat. Ne bucurăm că am avut suportul dumneavoastră și vă mulțumesc!
Competiția propune un nou format pentru toate echipele angrenate: cu cele mai bune 24 de echipe repartizate în patru grupe, într-un format modern, prin care ne propunem să revitalizăm această competiție istorică.
Ne propunem o structură care să aducă mai mulți suporteri pe stadioane, să crească audiențele TV , să aducă mai multe venituri din sponsorizări și, de ce nu, să ofere un nivel mai bun de joc. Toate acestea, într-un format ușor de integrat în calendarul național și internațional”, a precizat Felix Grigore, în timpul Adunării Generale.
Citește mai mult pe GSP.RO