4.4 C
Botoșani
joi, 20 martie 2025

S-a finalizat primul obiectiv din mega programul de apă şi canalizare al judeţului Botoşani

statie tratare apa foto novatv

Lucrările la staţia de tratare a apei potabile Ştefăneşti au fost finalizate şi s-a făcut inclusiv recepţia investiţiei de aproape 20 de milioane de euro. Lucrările au fost demarcate în toamna anului 2012 şi au fost executate de către firma Coral Tulcea.

Reprezentanţii SC Nova Apaserv SA spun că noua staţie de la Ştefăneşti are o capacitate dublă de tratare a apei faţă de cea veche şi poate alimenta o populaţie de 200.000 de locuitori, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din judeţul Botoşani.

Mai mult, apă din râul Prut este considerată a fi una dintre cele mai pure din ţară pentru că nu are poluatori iar bazinul de acumulare este de 1,2 miliarde metri cubi la Stânca, ceea ce înseamnă că apa are un grad mic de turbiditate.
„Staţia intră în funcţiune la capacitate maximă când dăm  şi alimentarea la Săveni. Acum avem nevoie de 6.000 mc pe zi, dar vom avea nevoie de 19.000 mc pe zi când vom alimenta şi Săveniul, care până acum a fost alimentat din sursa Negreni, care nu este conformă”, a declarat şi Florin Nicolau, reprezentant al Nova Apaserv.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES










ULTIMA ORA