33.7 C
Botoșani
vineri, 12 iulie 2024

Rezultate Bacalaureat județul Botoșani. Doi elevi au obținut media zece

Ministerul Educației a publicat astăzi, 8 iulie, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2024.

Astfel, la nivelul județului Botoșani doi elevi au obținut media 10.  Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 78,53%,cu 4% mai mare decât cea de anul trecut, iar pentru promoțiile anterioare este de 37,67%.

Au promovat examenul 2041 de candidați, dintr-un total de 2711 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1960 de candidați provin din promoția curentă, iar 81 de candidați din promoțiile anterioare.
Doi candidați au obținut media 10, iar pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
• 10 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 64 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului(Matematică – 53/ Istorie – 11);
• ¬¬101 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA