Vremea va deveni, în general, închisă vineri şi se va răci în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. În prima parte a zilei va ninge la munte şi vor fi mai ales ploi, pe arii restrânse, în restul teritoriului, iar după-amiaza şi noaptea precipitaţiile vor cuprinde majoritatea regiunilor şi vor predomina ninsorile, informează Mediafax.
Vor fi condiţii de polei, iar în sudul ţării cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, mai ales noaptea, în Dobrogea, în sudul Moldovei şi în estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în Maramureş şi 9 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 3 grade.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET