Mulţi dintre credincioşi au auzit despre Sfântul Ioan Iacob dar puţini sunt cei care ştiu că acesta s-a născut în nordul judeţului Botoşani, în Crăiniceni, actuala localitate Horodiştea din comuna Păltiniş.
- În Calendarul Ortodox apare Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ chiar dacă aproape jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în judeţul Botoşani
- La sfârşitul lunii ianuarie a fost canonizat şi în Israel, fiind recunoscut ca Sf. Ioan Iacob Românul Hozevitul
În comuna Păltiniş, în satul Horodiştea, există un mic muzeu închinat Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Muzeul, aflat la mai puţin de un kilometru de râul Prut, a fost construit de către localnici şi autorităţi, pe locul unde a existat casa în care a copilărit Ioan Iacob. Stă mai mult închis deoarece puţini sunt cei care vin să-l viziteze. De muzeu se ocupă Aglaia Sârbu, o femeie în vârstă de peste 70 de ani, care nu este de prin părţile locului dar care a dorit să se implice, chiar dacă face muncă voluntară.
“Lucrurile din această casă sunt strânse de la oamenii satului. Tot ce au avut lucruri mai vechi, le-au donat. Aceste obiecte sunt strânse de mine şi cu o doamnă profesoară din Botoşani. Din păcate, foarte puţini oameni vin la acest muzeu”, ne-a spus Aglaia Sârbu.
De curând, femeia a trăit o mare dezamăgire, constatând că în judeţul Botoşani Sf. Ioan Iacob este necunoscut. “Am fost internată în Spitalul de Recuperare din Botoşani şi am rămas impresionată că toate femeile aveau iconiţe cu părintele Arsenie Boca. Să nu ştii nimic de sfântul tău care este canonizat şi să ştii totul despre Arsenie Boca…”, a afirmat femeia.
După o scurtă vizită la muzeu, Aglaia Sârbu ne-a recomandat să mergem la vechiul cimitir, acolo unde sunt îngropate mama şi bunica Sf. Ioan Iacob. Traseul a fost foarte dificil şi doar pe jumătate a putut fi parcurs cu maşina. Un drum de pământ, foarte îngust şi denivelat. În stânga şi în dreapta, majoritatea caselor erau părăsite. Bătrânii au murit iar copiii şi nepoţii lor nu au mai venit de ani buni. Într-un final, am ajuns la cimitirul despre care vorbea Aglaia Sârbu, aflat la vreo 100-150 de metri de râut Prut. Un monument funerar ieşea în evidenţă. Un monument sfinţit pe 5 august 1997 la cinci ani de la canonizare.
“Când tatăl meu (cum zice PSALMUL) şi maica mea m-au părăsit, atuncea Domnul cel din ceruri, la sânul milei m-a primit” şi “Întru cinstea şi pomenirea Sf. Ioan Iacob 23-VII-1913 – 5-VIII-1960 şi a celor ce l-au născut şi crescut pe aceste locuri. Spre slava lui Dumnezeu s-a ridicat această sfântă cruce, la împlinirea a 5 ani de la canonizarea sa de Biserica mamă ortodoxă. Sfinte Ioane roagă-te lui Dumneze pentru noi. 5-VIII-1997”, este scris pe postamentul crucii.
De la cimitir ne îndreptăm către o locuinţă din centrul satului Horodiştea. Aici aveam să o găsim pe Georgeta Bajureanu, o femeie în vârstă de 92 ani, care se mişca cu greutate dar foarte lucidă . Ea a fost verişoara lui Iliuţă (n.r. numele de botez al Sf. Ioan Iacob) şi deşi era cu 11 ani mai mică, l-a cunoscut destul de bine.
“Eu sunt mai mică că 11 ani decât el. Îmi aduc amite că venea la bunicii mei de pe mamă. După ce a murit bunica lui, l-a luat moşu Alecu. Un om foarte bun. L-a dat la gimnaziu la Lipcani. După ce a murit bunica lui, venea des la bunica mea. Mergea pe jos de la Lipcani şi până aici. Se descălţa de ghetuţe şi le punea pe umeri. A învăţat la gimnaziu, la Cozmeşti, la Cernăuţi. Directorul şcolii a văzut că era aşa de destept şi l-a luat la el acasă. După ce a învăţat la gimnaziu, moşu Alecu a zis să-l dea să se facă preot dar el nu a vrut”, îşi aminteşte femeia.
“Doamne, încotro să apuc? A auzit o voce: mănăstire”
“Moş Alecu avea pământ mult şi în vacanţă îl lua la prăşit. Prăşind, a început să plângă şi s-a uitat spre cer. A întrebat: Doamne, încotro să apuc? A auzit o voce: mănăstirea. A lăsat sapa şi a venit acasă şi de atunci…”, ne-a povestit Georgeta Bajureanu. La scurt timp, Iliuţă a plecat la Mănăstirea Neamţ unde a stat până în momentul în care a fost înrolat în armătă. A făcut stagiul militar la Dorohoi.
“Mă duc acasă că poate şi mama mea a înviat”
“După ce a terminat armata s-a întors la mănăstire. Apoi a mai venit acasă şi spunea că el vrea plece la Ierusalim dar nu are bani. Pământul mamei lui îl ţinea tatăl meu iar al tatălui lui îl ţinea moş Alecu. Moş Alecu i-a dat banii, a plecat şi de atunci nu a mai venit. Erau nişte evrei de pe la Rădăuţi care ne mai aduceau câte o scrisoare de la el. Mi-ar fi fost drag să mă duc şi eu la mormântul lui acolo dar nu am avut posibilitate iar acum nu mai am putere. Era înalt, parcă îl văd cum venea. Au trecut ani… Asta e viaţa”, ne-a mai spus femeia.
Pe finalul discuţiei, Georgeta Bajureanu îşi aduce brusc aminte de copilăria lui Iliuţă, ochii îi lăcrimează şi ne spune cu o voce tremurândă: “Când era mic, se ducea în vale la cimitir. Când era Paştele, se aduna toată lumea în cimitir, era o biserică de lemn veche. El se ducea la mormintele mamei şi bunicii şi plângea. Copii spuneau Hristos a Înviat! El când a auzit, a spus: mă duc acasă că poate şi mama mea a înviat. Venea acasă, se aşeza pe prispă şi plângea”.
Romanescu: “Ne-a apărat de nenorociri mari, de inundaţii, căderi de grindină”
Autorităţile locale din comuna Păltiniş au încercat pe cât posibil promoveze acel muzeu, să transforme zona într-un loc de pelerinaj dar spun că s-au izbit de ignoranţa Protopopiatului Darabani şi a mai marilor Bisericii Ortodoxe Române.
“Este o personalitate marcantă a comunei. Problema este că nimeni nu a pus în valoare această personalitate. Sf. Ioan Iacob a fost canonizat în 5 august 1998 iar de atunci prea puţin a fost mediatizat la nivel de judeţ şi chiar la nivel naţional. Mult mai mediatizat a fost Sf. Onufrie de la Vorona. Sf. Ioan Iacob a rămas în umbră chiar dacă e un sfânt contemporan. S-a născut pe 23 iulie 1913 şi a decedat în 1960, la 47 de ani, la aceeaşi vârstă ca şi IIsus Hristos. Anul acesta, în 31 ianuarie, a fost canonizat ca sfânt şi la Ierusalim. Nu vreau să intru în polemică cu şefii Bisericii Ortodoxe Române, dar nu ştiu de ce nu s-a încercat aducerea Sfântului Ioan Iacob în ţară. Trebuia să se facă mai mult. Am discutat cu cei de la Protopopiatul Darabani pentru a face un centru de pelerinaj la casa memorială. Nu ştiu de ce se stă pe loc şi nu s-a mai făcut nimic. Noi nu putem face nicio intervenţie atâta timp cât Protopopiatul Darabani este cel care administrează. Muzeul nu este în administrarea noastră. Dacă nu era părintele de aici care pune foarte mult suflet, nu se făcea ceea ce este în momentul de faţă”, ne-a spus Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniş.
Atât oamenii locului cât şi primarul spun că această comună a fost protejată de către Sf. Ioan Iacob. “Avem o bisericuţă cu hramul Sf. Ioan Iacob. Vreo şapte ani nu s-a făcut aproape nimic. Acum lucrările au luat avânt şi încercăm să o sfinţim anul acesta. Este o biserică ridicată în totalitate din piatră de rău. Acum se pictează altarul. Sfântul Ioan Iacob are o mare importanţă pentru noi. Ne-a apărat de nenorociri mari, de inundaţii, căderi de grindină, distrugerea culturilor. El aici a copilărit, a făcut şcoala. În satul Crăiniceni, acum satul Horodiştea. Noi nu putem face altceva decât să încercăm să mediatizăm că Sf. Ioan Iacob este botoşănean, este din Păltiniş. Toată lumea spune Sf. Ioan Iacob de la Neamţ. Inclusiv în Calendarul Ortodox apare Sf. Ioan Iacob de la Neamţ. În Israel este cunoscut ca Sf. Ioan Iacob Românul”, a adăugat primarul comunei Păltiniş.
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul) s-a născut pe 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea (în acea perioadă), acum comuna Păltiniş. La botez a primit numele Ilie. La vârsta de şase luni, mama lui s-a stins din viaţă iar el a rămas în grija bunicii. În toamna anului 1916, tatăl său a murit în război iar Ilie a rămas orfan de ambii părinţi.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. În 1933, Ilie a plecat către Mănăstirea Neamţ. Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier iar în toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ. La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc, primind în călugărie numele de Ioan.
Ulterior, Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi. Însoţitorii săi se întorc la Mănăstirea Neamţ dar el hotărăşte să rămână în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh.
Potrivit siteului sfintiromani.mmb.ro, în luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină. În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veşnice.
