5 C
Botoșani
vineri, 29 noiembrie 2024

Reparațiile stațiilor SJA Botoșani inaugurate cu popă și politicieni

Renovarea stațiilor  Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani a devenit un prilej de mare sărbătoare pentru politicieni.

Dacă în vestul țării se construiesc autostrăzi, șosele de centură, pasaje subterane, se fac investiții pentru a crește nivelul de trai al cetățenilor, la Botoșani, orice renovare de sediu reprezintă o mare sărbătoare. După inaugurarea și sfințirea unui contor de gaz, a unui heliport banal despre care se vorbea și în urmă cu cinci ani, astăzi a avut loc o adevărată ceremonie  la sediul central al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, pentru a marca finalizarea lucrărilor de renovare. La eveniment au participat managerul Spitalului Județean Mavromati, Monica Adascăliței, managerul SJA, Eduard Gurău,angajați ai instituției, dar și președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, deputatul Alexandra Huțu și subprefectul Paula Berențan.  A fost oficiată și o slujbă religioasă care a durat aproxiamtiv o jumătate de oră.

Reparații la mai multe substații din județ dar și la sediul central al SJA Botoșani

Practic, sediul central și mai multe substații din județ au fost reparate și igienizate, a fost schimbat mobilierul, în timp ce dispeceratul a fost mutat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență la SJA Botoșani. ” La nivel de serviciu de ambulanță Botoșani am reușit să facem reparații la nivelul substației centrale, substația Dorohoi, substația Trușești, Săveni, practice toate substațiile am reușit să le renovăm. Nu vă pot spune valoarea totală, banii au fost de la Ministerul Sănătății pe reparații curente. Anul trecut au fost deschise două   substații, le-am renovat cu ajutorul colegilor meci și al primăriilor Lunca și Ripiceni. La fel la Doronoi ne-a ajutat domnul primar Alexandrescu. Funcționăm cu șapte substații în județ la nivel de ambulanță.Avem  în derulare un proiect european pe tot ce înseamnă digitalizare. Am reușit să intabulăm terenul, deja suntem proprietari, îl putem folosi, toate clădirile sunt în administrarea Ministerului Sănătății, avem toate avizele pentru asfaltare și construcție garaje, cred că la anul în primul trimestru le vom face. Vom primi și ambulanțe noi. ” a spus Eduard Gurău managerul SJA Botoșani.

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA