Omul de afaceri Remus Dăscălescu, candidatul Partidului Mișcarea România Suverană la Primăria Botoșani, și-a început campania electorală cu un tur al municipiului. Împreună cu fostul deputat Răzvan Rotaru, președintele MRS Botoșani, a lipit afișe electorale toate în spațiile amenajate de primărie și a discutat cu cetățenii.
„Mai toate starturile campaniilor electorale au pornit din centru. Eu am preferat să-mi încep campania de la periferie. Nu pentru că ar fi o zonă defavorizată, ci pentru că majoritatea celor ce ne conduc acum au uitat de periferie. Vreau să fiu primarul care aduce bunăstare imediată omului de rând, clasei muncitoare efectiv, să aduc apă potabilă în grădinițe, școli, spitale, să igienizez blocurile, apoi fac proiecte macro. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, este mesatul transmis de Remus Dăscălescu la începutul campaniei electorale.
“O să merg din ușă în ușă să discut cu cetățenii, ca pe data de 9 iunie să voteze cu Remus Dăscălescu și să le garantez că este un om de toată isprava, un om serios, un om cu foarte multe calități, un familist convins. Le mulțumim botoșănenilor care până acum ne-au încurajat, ne-au urat succes și ne bazăm pe votul lor iar pe 9 iunie Botoșaniul să aibă un nou primar, Remus Dăscălescu”, a spus Răzvan Rotaru.