1.7 C
Botoșani
miercuri, 4 decembrie 2024

REFERENDUM 2018. Cel mai mare procent înregistrat în județul Botoșani a fost 58,62%

În majoritatea secțiilor de votare din județul Botoșani, prezența la vot a fost de până în 10%. Puține au fost localitățile în care oamenii au ieșit în număr mai mare pentru a vota la Referendumul pentru modificarea Constituției.

Pe primul loc în județul Botoșani este localitatea Gorovei din comuna Văculești cu 58,62%. Este un procent foarte mare dacă ne uităm la prezența de la nivel național ori județean dar în Gorovei sunt doar 29 de alegători pe listele permanente din care au votat 17.

Pe locul doi este secția de votare din Unguroaia cu 56,29%. Aici au votat 85 din cei 151 de alegători aflați pe listele permanente. O prezență mai mare la vot s-a înregistrat și în Agafton 29,22%, Slobozia 28,77%, Cișmănești 22,15%, Lunca 21% și Ichimeni 20,75%.

În municipiul Botoșani, fruntașe în ceea ce privește prezența la vot sunt trei secții de la Liceul Pedagogic cu 23,84%, 21,47% și 17,56%. De altfel, la una dintre secțiile Liceului Pedagogic s-a înregistratși cel mai mare număr de alegători. Aici au votat 278 de persoane în prima zi a referendumului. Interesant este că din cei 278 de alegători doar 86 erau pe listele permanente. 4 au fost pe liste suplimentare iar 188 au apelat la urna mobilă. Și la celelalte două secții de la Liceul Pedagogic cel mai mare număr de voturi a fost în urna mobilă, 191 și respectiv 186.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA