1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Reacția unui primar acuzat de abuz: „Am depus astăzi o plângere la poliție pentru hărțuire”

Unii politicieni au uitat că suntem în plină pandemie de coronavirus și au început campania electorală chiar nici măcar nu a fost stabilită data alegerilor locale.

În comuna Ungureni, unii candidați la primărie au început campania electorală cu o serie de acuzații la adresa primarului Ilie Ivanache. În cursul zilei de astăzi, primarul comunei Ungureni a făcut o plângere la poliție pentru hărțuire și a precizat că s-a început o campanie murdară, cu tot felul de mincini postate pe rețelele de socializare.

Redăm mai jos reacția primarului comunei Ungureni:

Pentru că în ultima perioadă au apărut în spațiul public diverse mesaje și comentarii referitoare la activitatea Primăriei comunei Ungureni și a executivului primăriei, mă văd nevoit să fac anumite precizări:

De curând, am fost acuzat că am folosit în scop personal un utilaj al primăriei. Utilajul a fost închiriat, am plătit taxa și pot să fac dovada în orice moment. Orice persoană din comuna Ungureni poate închiria utilajul primăriei pentru a executa lucrările necesare, în baza unei solicitări și taxei care trebuie achitată la primărie. De altfel, mai mulți cetățeni au închiriat utilajul până acum și ne bucurăm că i-am putut ajuta.

Unele persoane au intrat deja în campania electorală și lansează tot felul de atacuri pe rețelele de socializare și în spațiul public. Din punctul meu de vedere, în această perioadă, principala preocupare trebuie să fie lupta cu pandemia de coronavirus, continuarea proiectelor și mai puțin activitatea politică.

Astăzi, am depus o reclamație la poliție pentru hărțuire și astept să se facă o anchetă și să se ia măsuri.

Ilie Ivanache, primarul comunei Ungureni

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA