12.9 C
Botoșani
vineri, 24 martie 2023

Reacția lui Valeriu Iftime după emisiunea de la Realitatea: “Așa El Dorado nu am văzut până acum. Cam toți m-au criticat: chiar așa curge lapte la Botoșani?”

Omul de afaceri Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț, a fost printre invitații emisiunii de promovare a județului Botoșani, de la Realitatea TV. Intervenția lui a fost una scurtă și nu a reușit să vorbească despre business-urile din județul Botoșani, despre problemele oamenilor de afaceri și nici despre oportunitățile zonei.

Valeriu Iftime spune că nu a avut foarte multe reacții după această emisiune iar botoșănenii l-au cam criticat pentru că nu a arătat și fața negativă.

“Mi  s-a spus că va fi o emisiune despre Botoșani și va fi o față frumoasă a Botoșaniului, să arătăm ce e frumos în Botoșani. Nu am pus-o ca o etichetă politică din moment ce nu era decât doamna președinte și domnul primar. Singura intervenție complet nelalocul ei, atipică și prost făcută, a fost a domnului Budăi, cu acea intervenție citită de pe o hârtie despre Iorga. Nu are nici în clin, nici în mânecă domnul Budăi cu Iorga. În rest, cei care au văzut emisiunea, au fost fermecați de frumusețea Botoșaniului și ce locuri avem. La nivel de business erau multe de spus. E greu să te lauzi cu afacerile dar sunt niște mici realizări care în momentul ăla trebuiau spuse. Dar ăsta e formatul emisiunii. Ei au vrut să vadă cârnați, găini, plăcinte. Dacă vrem să fim cu picioarele pe pământ, apropos de a aduce acasă diaspora, nu îi aduci cu covrigi, cu plăcinte și cu doine. Ei vin acasă dacă au un loc de muncă bine plătit, dacă au niște facilități pentru a dezvolta un business privat. M-a sunat cineva în timpul emisiunii, spuneți-ne și nouă în care parte a județului se întâmplă astea ca să mergem și noi. Așa El Dorado nu am văzut până acum.

A fost o emisiune să prezinte pozitiv Botoșaniul și cred că în esență a ieșit. Reprezentăm Botoșaniul și oricare ar fi tipul de asociere sau neasociere politică, trebuie să faci niște lucruri care țin de imaginea noastră. Au fost niște oameni care au zis: Bravo, v-am văzut la televizor, frumos Botoșaniul, sunt afaceri mari. Unul-doi. Nu am avut ploaie de telefoane și mii de laude. Cei din Botoșani, cam toți m-au criticat: chiar așa curge lapte la Botoșani? Și la dumneavoastră e la fel, toate podurile sunt drepte și bune? Chiar nu e nimic rău? Afacerile sunt așa de luminoase în Botoșani de noi nu le vedem?”, a spus Valeriu Iftime pentru Botoșani Online.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA