Atacantul de 19 ani al FC Botoșani, care a marcat în poarta FC SB-ului la debutul în Liga 1, visează la play-off. Spune că duminica trecută a trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața lui.
„A fost un moment extraordinar, a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea. Am prins echipa, am profitat de moment, mi-am făcut familia fericită. Nu sunt genul cu emoții, am încercat să am emoții constructive și să demonstrez că sunt un jucător bun. După meci nu mai știam de mine. Nu mai știu ce simțeam”, a spus Răzvan Andronic.
Chiar dacă a marcat în poarta FC SB-ului, atacantul botoșănean nu este sigur că va fi titular și cu Gaz Metan. În schimb, crede că anul acesta FC Botoșani va ajunge în play-off.
„Locul de titular îl câștigi prin muncă. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Gaz Metan, o echipă foarte bună. Dacă vom asculta de domnul antrenor, sigur se va termina cu bine. Cu un antrenor ca domnul Marius, cu siguranță vom ajunge în play-off, anul acesta”, a mai spus Andronic.