În noaptea de 29/30.10.2016, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – I.P.J. Botoşani au desfăşurat pe raza comunelor Trușești, Todireni și Sulița, acţiuni punctuale, pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență, în zonele localurilor unde sunt organizate discoteci.
Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale.
Poliţiştii au procedat la legitimarea a 81 de persoane, nouă dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locurile respective. Au fost dispersate două grupuri de persoane care au fost depistate tulburând liniştea publică.
Pe parcursul acţiunilor au fost constatate cinci fapte contravenţionale, sancţionate cu amenzi în cuantum total de 6.750 lei.