22.8 C
Botoșani
vineri, 25 aprilie 2025

Rata anuală a inflației a urcat la 13,8% în luna aprilie a acestui an

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,8% în luna aprilie a acestui an, de la 10,2% în luna martie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la gaze, de 85%, cartofi, de 41% și la energie electrică, de 40%.

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, mărfurile alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, față de aprilie 2021.

„Preţurile de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 au crescut cu 3,7%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 7,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 este 13,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) este 7,4%”, arată INS, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Banca Națională a României se aștepta la o inflație de două cifre abia din al doilea trimestru al acestui an, în contextul în care expirau măsurile de sprijin pentru facturi. Cu toate acestea, scumpirile au fost mai accentuate, astfel că rata inflației a trecut de pragul de două cifre încă din luna martie.

Totodată, România urmează să se confrunte cu scumpiri puternice, de două cifre, și în următorul an. Banca Națională a României (BNR) arăta marți că rata anuală a inflației își va accentua creșterea în perioada următoare și va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023.

Citește mai mult pe Economedia.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA