În raportul de activitate al SRI pe anul 2014, depus la Birourile permanente ale Parlamentului, se precizeză că anumiţi funcţionari publici şi demnitari au devenit membri sau chiar coordonatori ai unor retele de criminalitate organizată.
Potrivit documentului, proliferarea actelor de coruptie s-au manifestat predilect in administratia publica, activitatile abuzive/ilegale ale unor decidenti locali in beneficiul personal ori de grup au fost potentate de conexiunile cu exponenti ai mediilor interlope.
„Grupari de criminalitate organizata au reusit penetrarea institutiilor publice la nivel inalt, functionari publici sau demnitari fiind semnalati ca membri ori chiar coordonatori ai unor retele de criminalitate organizata”, se mai arata in raport.
Sursa citata mai mentioneaza ca SRI a transmis beneficiarilor legali in plan central 5.373 de informari, dar a trimis informari si organelor de aplicare a legii, dintre care 1.229 Directiei Nationale Anticoruptie.
SRI mai precizează că în 2014 au continuat să se semnaleze „deturnări ale actului de justiţie, pe fondul imixtiunilor unor grupuri de interese”, în baza unor relaţii de cointeresare cu magistraţi, poliţişti, grefieri, avocaţi, notari, lichidatori judiciari.
„Exponenţii criminalităţii organizate au reuşit să creeze pârghii de intervenţie pe diverse paliere ale sistemului în scopul vicierii procesului judiciar penal în conformitate cu propriile interese”, mai menţionează documentul. Raportul citat menţionează şi faptul că Sistemul public de sănătate s-a confruntat cu „deficienţe generate de insuficienţa resurselor financiare şi umane şi gestionarea abuzivă sau nejudicioasă a celor existente”, iar, „pe acest fond au fost favorizate frauda şi corupţia, menţinându-se precaritatea serviciilor medicale şi percepţia negativă”.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET