2.2 C
Botoșani
marți, 10 decembrie 2024

Putin, amnistie în masă: Până la 60.000 de deținuți ruși vor iesi din închisoare mai repede

putin

Până la 60.000 de deținuți ruși vor iesi din închisoare mai repede, având în vedere că președintele Vladimir Putin va realiza o amnistie în masă, cu ocazia celebrării a 70 de ani de la victoria sovieticilor împotriva naziștilor, informează Sputnik News, citată de Ziare.com. 

„Potrivit primelor estimări, vor fi amnistiate până la 60.000 de persoane, care se află în spatele gratiilor, dar și 200.000 de persoane care au primit ani de închisoare cu suspendare, sentințe mai blânde, oameni ale căror sentințe au fost amânate, dar și cei care trebuie să săvârșească alte pedepse decât închisoarea”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale ruse.

Amnistia va fi făcută pentru cei care au comis infracțiuni și delicte minore, dar și veterani de război, bărbați și femei în vârstă, precum și cei care au copii minori sau cu dizabilități.

Mai mult, președintele Vladimir Putin a transmis că e nevoie ca sistemul penitenciar să fie îmbunătățit.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA