1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Propunerea deputatului PSD Tamara Ciofu pentru angajarea de medici specialiști în Direcțiile de Sănătate Publică care să se ocupe de sănătatea mamei și copilului este susținută de Ministerul Sănătății

Deputatul PSD Tamara Ciofu, medic primar cu o experiență de peste 30 ani ca specialist pediatru a propus Ministerului Sănătății să aprobe înființarea de posturi de medic pediatru, medic obstetrician și asistent medical pentru sănătatea mamei și copilului în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică în vederea reducerii pe termen scurt și eradicării pe termen lung a mortalității materne și infantile.

Având în vedere că în România, conform statisticilor din 2016, o treime din gravide au avut o monitorizare optimă, în timp ce peste două treimi și-au obținut informațiile pe cont propriu și din surse nevalidate, iar rata mortalității infantile la 100.000 de nou-născuți este de 31%, cea mai mare din Uniunea Europeană, consider că avem nevoie de creșterea personalului medical specializat la nivelul fiecărui județ. Este important că Ministerul Sănătății consideră pertinentă o asemenea propunere și va lua măsuri în acest sens”, a declarat Tamara Ciofu.

În 2016, 41.000 de femei, cele mai multe din mediul rural, au născut fără să aibă nici măcar un contact cu un specialist în domeniu, pe parcursul sarcinii. Principalele cauze se bazează pe lipsa de informare a mamelor atât în ceea ce priveşte metodele de contracepţie şi utilizarea optimă a acestora, dar şi referitor la importanţa controalelor medicale periodice pe parcursul sarcinii.

Cred că se impune și organizarea unor compartimente cu atribuții în monitorizarea stării de sănătate în sfera reproductivă și a serviciilor aferente oferite populației în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică din fiecare județ, precum și campanii locale de informare în fiecare comunitate. În acest sens, în opinia mea avem nevoie de o situație actualizată din fiecare județ pentru a identifica și a lua măsuri imediate în zonele în care se înregistrează cea mai mare incidență a sarcinilor înregistrare în rândul adolescentelor”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA