2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Proiectile de artilerie distruse la Copălău de pirotehnicienii botoşăneni FOTO-VIDEO

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a desfășurat astăzi, în poligonul militar Copălău, o ședință de distrugere a elementelor de muniție rămase neexplodate, descoperite pe raza județului Botoșani. Operațiunea a fost executată de o echipă pirotehnică, condusă de col. Ștefan Ușurelu.




Măsurile de siguranță au fost asigurate de către Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani.

Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică a distrus 45 de elemente de muniție de artilerie și infanterie rămase neexplodate și 197 de obiecte pirotehnice. Pentru distrugere au fost folosite 10,5 kilograme de exploziv.

Muniția a fost descoperită, în special, în spații locuite din  mediul rural, pe timpul executării unor lucrări gospodărești. Doar o mică parte a fost găsită pe terenurile din afara localităților.

Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi și să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA