16.4 C
Botoșani
miercuri, 31 mai 2023

Proiecte în valoare de 117 milioane de euro pentru integrarea românilor pe piața muncii

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, a lansat marţi trei apeluri de proiecte, în valoare totală de 117 milioane de euro, pentru sprijinirea calificării profesionale pentru meserii de bază şi integrarea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MIPE, primul apel lansat marţi este apelul competitiv „Îmbunătăţirea nivelului de competenţe profesionale şi creşterea gradului de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive în corelare cu nevoile pieţei muncii”, aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi, în valoare de 60 de milioane de euro.

Cel de-al doilea este apelul non-competitiv „Stimularea mobilităţii şi subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie Romă, persoane din mediul rural”, aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi, în valoare de 50 de milioane de euro, iar cel de-al treilea apelul non-competitiv „Măsuri pentru tinerii NEET II- Subvenţionarea locurilor de muncă”, aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs, în valoare de 7 milioane de euro.

În cadrul primului apel se vor finanţa programe de formare în meserii necesare angajatorilor ce activează în unul din următoarele sectoare economice: turism şi eco-turism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, construcţii, industrie auto şi componente, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, bioeconomie (agricultura, silvicultură, pescuit şi acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii.

Citește mai mult pe G4Media.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here































ULTIMA ORA