13.2 C
Botoșani
vineri, 29 martie 2024

Proiect de lege depus în Parlamentul României cu privire la zilele libere

Mai mulţi parlamentari au propus, într-un proiect, ca în cazul în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu sâmbetele şi duminicile, liberele să se acorde în următoarele zile, imediat după cele de repaus săptămânal.

Propunerea legislativă modifică şi completează în acest sens articolul 139 alin. 2 din legea 53/2003 – Codul Muncii.

Semnatarii iniţiativei legislative sunt 26 deputaţi PNL şi doi deputaţi PSD.

„Acordarea zilelor libere se face de către angajator. În situaţia în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun peste zilele de repaus săptămânal, de regulă sâmbătă şi duminică, zilele libere se acordă în zilele care succedă celor de repaus săptămânal”, prevede proiectul.

„Depinzând de anul calendaristic, sunt incidente situaţii în care unele dintre zilele de sărbătoare legală coincid cu zilele de repaus săptămânal, astfel că salariaţii nu beneficiază de drepturile lor legale prevăzute la art. 139 alin. 1 din legea 53/2003 – Codul Muncii”, menţionează, în expunerea de motive a proiectului, iniţiatorii, printre care liderii deputaţilor PNL şi PSD, Gabriel Andronache şi Alfred Simonis.

Citește mai mult pe Ziare.com

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


































ULTIMA ORA