1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Programul Zilelor Nordului la Ipotești și Cernăuți

Ipotesti 14 iunie (5)

În al treilea an de la lansare, festivalul Zilele Nordului ajunge în acest an și în Botoșani și Cernăuți. „La această ediție avem în agendă activități în zece localități din România, Basarabia și Bucovina de Nord. Între acestea, Ipoteștiul și Cernăuțiul au primit o atenție deosebită din partea noastră, fiind locuri simbolice pentru noi toți, cu un mare potențial de a redeveni locuri de întâlnire pentru românii de pretutindeni”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

Strângere de fonduri pentru Școala Populară de Arte de la Cernăuți

După ce, la edițiile anterioare, comunitatea ZN a reușit să facă donații de circa 10.000 de euro pentru Muzeul Nordului de la Darabani, Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare de la Teioasa și Casa Enescu de la Mihăileni, în 2016 eforturile festivalului se îndreaptă către susținerea activității Școlii Populare de Arte și Civilizație Românească de la Cernăuți.

Școala de la Cernăuți a adunat, în numai un an de la înființare, 117 discipoli la secțiuni precum limba și literatura română, artele teatrului, istoria și civilizația românească, muzică populară, coregrafie, canto, sculptură, ceramică. Echipa de la Cernăuți, care a început în 2014 proiectul pe bază de voluntariat, caută acum sprijin pentru continuarea și dezvoltarea activității școlii.

Mecanismul strângerii de fonduri este inovator: Gabriel Lazăr, prieten al Nordului, pedalează 2016 km, iar donatorii sunt invitați să „cumpere” kilometri, cu o donație recomandată de 2 euro per kilometru. La 100 de donatori, asta va însemna peste 4.000 de euro pentru școala cernăuțeană, bani ce vor fi folosiți pentru plata chiriei spațiului, cheltuieli administrative și materiale de construcții.  Donațiile se fac în contul RO13 RNCB 0301 1477 1126 0001 (lei) al Asociației Nord, deschis la Banca Comercială Română, Agenția Darabani.

Program Zilelor Nordului la Ipotești și Botoșani

În paralel cu activitățile desfășurate în Darabani, vineri festivalul ajunge și la Ipotești și Botoșani.

De la 14:00 la 17:00, Memorialul Ipotești găzduiește, în cadrul Întâlnirilor Nordului, două cursuri adresate tinerilor: Public speaking cu Andrei Țigănaș, președintele IAA Young Professionals Cluj, și Managementul proiectelor culturale cu Alma Andrei, coordonatoarea Centrului de Carieră al Universității Al. I. Cuza din Iași.

Tot de la ora 14:00 încep Tururile Nordului: primul, numit „Cetatea Doamnei”, propune turiștilor o excursie ghidată prin Botoșani, iar al doilea, numit „Codrii lui Eminescu”, începe la ora 16:00 la Ipotești.

De la ora 18:00 teatrul de vară de la Ipotești găzduiește spectacolul de operetă 2% în regia lui Nicole David, care expune într-o notă comică lumea din spatele culiselor, cu evoluția, pregătirile și compromisurile pe care le trăiesc artiștii lirici.

Momentul de vârf al zilei este concertul de jazz al timișorenilor de la Spanache Trio, care începe la ora 20:00, în aceeași locație. Seara este apoi închisă de o proiecție de film în aer liber, realizată în colaborare cu British Council.

Accesul la toate aceste evenimente este liber, iar detalii se găsesc pe www.zilelenordului.ro.

Programul Zilelor Nordului la Cernăuți

Pentru ultima zi de festival organizatorii au pregătit o călătorie culturală în Cernăuți.

Ziua de duminică, 28 august, începe cu ediția cernăuțeană a Întâlnirilor Nordului, care-i are ca invitați pe Andrei Țigănaș, președintele IAA Young Professionals Cluj, și pe Alma Andrei, coordonatoarea Centrului de Carieră al Universității Al. I. Cuza din Iași. Cei doi traineri vor susține cursuri de vorbire în public și, respectiv, de managementul proiectelor culturale.

De la ora 12:00, Tururile Nordului îi duc pe cei interesați pe drumurile Micii Viene, trecând pe la Casa lui Aron Pumnul, pe la Universitate și pe bulevardul Olga Kobyleanskaia.

De la ora 15:00, Muzeul de Artă din Cernăuți găzduiește proiectul fotojurnalistic Transit, vernisat în 2013 la Centrul Nobel din Oslo. Autorul expoziției, Espen Rasmussen, fotograf laureat în plan internațional, spune, prin intermediul a 80 de fotografii de mari dimensiuni, poveștile refugiaților din lumea întreagă.

Școala Populară de Arte și Civilizație Românească este gazda unui recital extraordinar de pian susținut de artistul român Bogdan Vaida, stabilit în Germania. Evenimentul începe la ora 16:00, iar participarea publicului este gratuită.

Proiecțiile de film din seria British Documentary ajung și la Cernăuți și încheie seara de duminică. Accesul la toate aceste evenimente este liber, iar detalii se găsesc pe www.zilelenordului.ro.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA