9.9 C
Botoșani
miercuri, 24 aprilie 2024

„Programul Tomata”, tot mai sărac. Anul acesta, subvenția pentru fermieri a scăzut cu 1.000 de euro

Roșiile românești care vor ajunge în luna mai în piețe au răsărit și sunt pregătite de cultivare în solarii, în câteva săptămâni. Însă legumicultorii spun că le este tot mai greu să suporte costurile. Iar din „Programul Tomata” vor primi anul acesta doar 3.000 de euro, cu 1.000 de euro mai puţin faţă de anul trecut.

Legumicultorii se lovesc de costuri de producție tot mai mari. De la foliile cu care sunt acoperite solariile, până la îngrășăminte și semințe, totul s-a scumpit. Mai mult, vremea caldă favorizează apariția dăunătorilor. În 2022, „Programul Tomata” a cuprins două cicluri de producție, cu o subvenție totală de 4.000 de euro. Anul acesta, guvernul a anunțat că va fi un singur ciclu, cu doar 3.000 de euro.

Legumicultorii beneficiază anul acesta de o prelungire a termenului până la care care pot să își valorifice producția: 30 iunie. Cantitatea de tomate care trebuie vândută cu factură este de cel puțin trei tone la 1.000 de mp. de solarii cultivate.

Sursa: TVR

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA