3.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Programul „Rabla local” va debuta la sfârșitul săptămânii viitoare

Programul ”Rabla local” va debuta la sfârșitul săptămânii viitoare, după o amânare generată de nemulțumirile exprimate de primării, informează Agenția de presă Rador.

Inițial, acestea ar fi trebuit să susțină jumătate din valoarea voucherelor de 3.000 de lei acordate persoanelor care casează mașini mai vechi de 15 ani, dar au reclamat că nu dispun de fondurile necesare, astfel că au solicitat Ministerului Mediului să reducă procentul contribuției. Acesta a ajuns acum la doar 20%, iar de vineri autoritățile locale se pot înscrie pentru a derula programul.

Primăriile sectoarelor Capitalei își pot crea conturile în aplicația informatică, începând cu dată de 14 octombrie, sau le pot folosi pe cele deja existente pentru înscrierea în alte programe, cum ar fi ‘Rabla clasic’.

Din 21 octombrie, se vor depune cererile de finanțare până pe 23 sau până la epuizarea fondurilor. Suma alocată de Administrația Fondului pentru Mediu, care acoperă 80% din valoarea voucherelor, este de 50 de milioane de lei.

Sursa: G4Media.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA