Program investiţional de 24 de miliarde de lei vechi la o societate din subordinea Consiliului Local Botoşani

0
390

utilaj maturat foto ecd.ro

Conducerea societăţii Urban Serv Botoşani şi-a stabilit un program de investiţii demarat pe mai mulţi ani şi care vizează achiziţia de utilaje noi şi înlocuirea actualului parc auto care are o vechime de zeci de ani. Ultimele utilaje cumpărate au fost second-hand, aveam o vechime mare dar tot erau mai bune decât ceea ce avea Urban Serv în curte.

Simion Drelciuc, directorul general al SC Urban Serv SA, susţine că până la începutul lunii decembrie va ajunge la Botoşani primul utilaj care va fi achiziţionat cu aproximativ 250.000 de euro.

“Ne-am stabilit un program de investiţii în valoare de 2,4 milioane de lei. Pentru acest an avem peste 250.000 de euro pentru achiziţionarea unui utilaj multifuncţional care poate fi utilizat atât vara cât şi iarna. Este un utilaj nou. Sperăm ca până în decembrie să avem utilajul. Programul de investiţii se va întinde pe mai mulţi ani. Vom mai achiziţiona nişte măturători speciale pentru trotuare şi carosabil, cu un grad de zgomot nult mai redus”, a declarat Simion Drelciuc.