Vremea va fi, în general, rece în următoarele două săptămâni (6 – 19 octombrie) în toate regiunile, valori termice mai scăzute fiind semnalate în special în zona montană, unde se vor înregistra atât la începutul, cât și la sfârșitul intervalului temperaturi maxime medii de până la 10 grade Celsius, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, publicată luni.
În Moldova, începutul intervalului de prognoză va fi caracterizat de o vreme în general răcoroasă, chiar rece pe parcursul zilei de 7 octombrie, cu medii ale temperaturilor diurne de 12 — 17 grade. După data de 9 octombrie, valorile termice vor crește treptat, vremea devenind mai caldă decât în mod obișnuit în luna octombrie, cu 18 la 22 de grade, în medie. Doar pentru ultimele zile ale perioadei de referință se estimează o răcorire a vremii, ce va aduce regimul termic la cote în jurul celor climatologic specifice. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în general apropiate de mediile multianuale ale perioadei, mai ridicate între 10 și 15 octombrie. Media la nivel regional a temperaturilor minime va fi de 7 — 10 grade. Va ploua pe spații extinse în jurul datei de 7 octombrie, iar ploi slabe vor mai fi posibile în zilele de 14 și 17 octombrie. Pentru restul intervalului, probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET