Temperaturile vor continua să crească uşor zilele următoare. În prima zi din weekend, sunt aşteptate ninsori slabe în zonele montane, urmând ca duminică ninsorile să se extindă şi în alte zone.
Pe parcursul zilei de sâmbătă cerul va fi parţial noros, iar valorile termice vor continua să crească uşor, astfel că maximele se vor încadra între -3 grade in Transilvania şi 6 grade in regiunile extracarpatice.
Vor fi ninsori slabe în zonele montane, iar dimineaţa în sud-estul extrem vor mai fi ploi şi lapoviţe.
Începând de seara, aria de nebulozitate se va extinde, iar în cursul noptii sunt asteptate precipitaţiile mai frecvente in vest, nord-vest şi centru. Vor predomina ninsorile, ce vor fi mai abundente în Maramureş, Crişana, Carpaţii Occidentali şi nordul Orientalilor. În Banat şi izolat în partea de sud a ţării vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar în Moldova va fulgui. Vântul va fi mai nervos în zona montană şi izolat în restul teritoriului.
DUMINICĂ. Incheiem saptamana cu precipitaţii în majoritatea zonelor tarii. Va ninge pe arii extinse în Maramureş, Crişana, Transilvania şi Moldova şi local în Banat, iar cu precădere în zonele montane şi submontane ninsorile vor fi mai consistente.
În Dobrogea şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte la început, iar din orele serii incepe sa ninga. În restul teritoriului precipitaţii slabe vor fi posibile numai la nivel izolat. Se vor menţine condiţiile de polei, iar vantul se va intensifica în toată ţara, cu viteze ce vor depăşi local 50…60 km/h, în special în sud şi centru, iar la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea.
Cele mai ridicate temperaturi pe care le vor arata termometrele pe parcursul acestei zile vor fi de la -3 grade in estul Transilvaniei pana la 5 grade in Oltenia si Banat.
Citeste mai mult pe RTV.NET