Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
MOLDOVA. Prima zi va debuta cu o vreme călduroasă, apoi maximele diurne vor scădea treptat, de la o medie regională de 32 de grade, până la 26 de grade în data de 25 august. În intervalul 26 – 30 august, vremea se va încălzi, până la o medie de 32 de grade. Apoi temperaturile maxime vor marca o scădere treptată. Temperaturile nocturne vor scădea în intervalul 23 – 26 august de la o medie de 18 grade, până la 15 grade, apoi, până în data de 31 august, vor crește cu aproximativ 2 grade. Până la finalul celei de a doua săptămâni, minimele nocturne vor ajunge din nou la o medie de 15 grade. Local vor fi averse în intervalul 22 – 25 august, iar în celelalte zile ale celor două săptămâni, probabilitatea de apariție a ploilor va fi foarte redusă.
Citeste mai mult pe RTV.NET