Temperaturile vor fi scăzute în următoarele zile, dar vremea se va încălzi uşor începând cu 12 februarie, arată prognoza meteo pentru două săptămâni. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
MOLDOVA. În timpul primei săptămâni, deşi temperaturile maxime vor creşte treptat, de la o medie în jurul a -1 grad, pe 9 şi 10 februarie, până la 6 grade, pe 16 februarie, temperaturile minime se vor menţine scăzute, ceea ce se va resimţi îndeosebi în intervalul 9 – 12 februarie, când în această regiune, local, va fi ger pe timpul nopţilor şi al dimineţilor. Între 17 şi 22 februarie, vremea se va apropia de cea normală pentru această perioadă din an, respectiv media maximelor termice va fi de 4…5 grade, iar aceea a minimelor va oscila între -4 şi -2 grade.
În primele zile ale săptămânii 9-16 februarie, pe arii restrânse vor fi ninsori slabe, iar între 17 şi 22 februarie creşte probabilitatea apariţiei precipitaţillor slabe, mixte, care pot favoriza, izolat, depunerile de polei.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET