-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Priorităţile conducerii CJ Botoşani pentru 2017. VEZI ce drumuri judeţene vor fi modernizate

drum Trusesti - Albesti (31)

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi-a stabilit priorităţile în ceea ce priveşte drumurile, pentru anul viitor. Costică Macaleţi spune că drumul strategic de 100 de kilometri este prioritatea numărul unu.

„Am dat la drumuri mai mulţi bani pentru întreţinere. În continuare avem drumuri proaste deşi unii politicieni spun că au dat drumurile la cheie. Nu sunt de acord. Avem în continuare drumuri proaste şi facem în continuare eforturi să îmbunătăţin starea drumurilor judeţene”, a declarat Costică Macaleţi, adăugând:

„Sperăm să putem obţine finanţarea pentru drumul strategic. Avem tronsoanele Coşula – Vorona şi Ionăşeni – Măşcăteni, pentru care avem prima fază de proiectare. Am trimis la CNI şi am primit răspunsuri pozitive pentru cele cinci alunecări mari de teren. Mă refer la cele patru de pe tronsonul Botoşani – Roma – Nicşeni şi cel de la Havârna. Dorim să rezolvăm aceste probleme în 2017. Sper să reuşim să prindem pe un program transfrontalier drumul Coţuşca – Ghireni. În plus, vom începe proiectări şi la alte drumuri”.

În ceea ce priveşte drumul strategic care ar rezolva toate problemele din sudul judeţului, şansele să înceapă lăcrările în 2017 sunt aproape de zero.

„Ne dorim ca spre finalul anului viitor să putem face licitaţia pentru drumul strategic. Intrând în sesiunea a doua de prezentare a proiectelor, dacă primim o aprobare de la ADR Piatra Neamţ, va trebui să licităm partea de proiectare şi sper”, a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA