În vara anului trecut, la scurt timp după ce a fost ales primar al oraşului Ştefăneşti, Florin Buţura a luat câteva măsuri care au stârnit nemulţumirea la o parte dintre cetăţeni dar în acelaşi timp a fost apreciat pentru că a făcut ceea ce mulţi primari refuză să facă, pentru a nu pierde voturi.
Florin Buţura a decis să taie ajutoarele sociale celor care nu vin să presteze orele de muncă, prevăzute prin lege. Dacă în vara trecută erau peste 850 de beneficiari de ajutoare sociale, acum mai sunt vreo 350. Văzând că au rămas fără ajutoare sociale, unii cetăţeni din oraşul Ştefăneşti şi din satele arondate, au venit la primărie şi au solicitat să fie programaţi pentru a presta orele de muncă.
“Măsura începe să aibă efecte. Unii dintre ei au venit şi au solicitat să presteze orele de muncă pentru a beneficia de ajutoarele sociale. Noi nu avem nimic cu nicio persoană dar vrem să fie respectată legea, ei să-şi efectueze orele de muncă iar noi să rezolvăm o parte dintre problemele care ţin de curăţenia oraşului”, ne-a spus Florin Buţura, primarul oraşului Ştefăneşti.