12.4 C
Botoșani
vineri, 24 martie 2023

Primarul Iaşiului s-a sfătuit cu Valeriu Iftime şi vrea să reducă salariile la Poli. Prunea a luat foc

florin prunea

După ce primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că a luat decizia de a reduce salariile în urma unei discuţii cu finanţatorul lui FC Botoşani, Valeriu Iftime, preşedintele Florin Prunea a luat foc. Acesta îl acuză pe omul cu banii de la Botoşani că vrea să fure gratis jucătorii din Copou şi are interes ca Iaşiul să retrogradeze.

„Eu cred că domnul primar este influenţat negativ. Sunt multe echipe care vor să fure gratis jucătorii Iaşiului, iar printre acestea se numără şi Botoşaniul. Cei de la Botoşani au tot interesul să scape de Iaşi. Vor să rămână singura echipă din Moldova în Liga I şi încearcă să bage fitile la primar. Îl rog pe Iftime de la Botoşani să-şi vadă de echipa lui şi să nu mai dea lecţii Iaşiului. De unde şi până unde ne dă el lecţii? Să fie atent la ei, să-şi vadă de Botoşaniul lui! Îl felicit că a reuşit să-şi păcălească jucătorii, dar să ne lase pe noi în pace. Domnul primar este influenţat de picături otrăvite, dar eu cred că are discernământ să-şi dea seama că cei din afară ne vor răul”, a declarat Florin Prunea.

Acesta a dezvăluit chiar că mai mulţi jucători de la Iaşi au fost sunaţi de către oficiali de la Botoşani în ultimele luni, pentru a pleca liberi de contract.
„Creţu a fost sunat de mai multe ori pentru a pleca liber la Botoşani. Mihalache şi Ţigănaşu au fost şi ei sunaţi şi mai e un jucător. Păi ce facem aici? Să-şi vadă de treaba lor cei de la Botoşani şi să nu ne mai dea nouă lecţii!”, a continuat Prunea.

Reacţia preşedintelui Iaşiului vine după ce primarul Chirica a declarat că s-a consultat cu finanţatorul lui FC Botoşani înainte de a decide reducerea salariilor. „Domnul Iftime de la Botoşani mi-a spus că Iaşiul a stricat armonia celorlalte echipe prin salariile acordate”, a spus, printre altele, primarul Chirica.

Sursa: Prosport.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




























ULTIMA ORA