1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Primarul Flutur a luat o nouă decizie. Se închide o parte din Piața Centrală

Primarul Cătălin Flutur a solicitat astăzi, conducerii Urban Serv, să suspende în cel mai scurt timp contractele cu comercianții și să închidă sectoarele care le sunt alocate pe perioada stării de urgență.

Potrivit edilului municipiului, închiderea activității este justificată în contextul în care volumul de vânzări pe perioada crizei provocate de pandemia cu coronavirus COVID-19 s-a redus deja până spre zero.

“Interesul comunitar este acela de a reduce circulația persoanelor în municipiu pentru altceva decât procurarea alimentelor și a medicamentelor ori pentru rezolvarea unor urgențe. Considerăm că achiziția de bunuri industriale nu reprezintă în această perioadă o urgență. De asemenea, este normal să considerăm că activitatea din minibazarul de lângă Biserica Sf. Gheorghe și de pe platoul Pieței Centrale, în zona special delimitată pentru produsele industriale, trebuie tratată din punct de vedere juridic similar cu cea a spațiilor comerciale închise în mall-urile din întreaga țară. Pe cale de consecință, la solicitarea scrisă a comercianților din zonele amintite, am cerut conducerii SC Urban Serv să procedeze la suspendarea contractelor de închiriere pe perioada în care aceste sectoare vor fi închise. Altfel spus, comercianții nu vor fi obligați să plătească chirie către Urban Serv până la reluarea activității economice. Am trimis adrese cu aceste puncte de vedere către Urban Serv și Instituția Prefectului, situația urmând să fie reglementată în cel mai scurt timp.De asemenea, am solicitat ca o soluție similară să fie pusă în aplicare și pentru comercianții de produse industriale din Piața Viilor, dacă vor solicita acest lucru”, a precizat primarul Cătălin Flutur.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA