Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, astăzi, cu unanimitate de voturi, ca primarii condamnaţi cu suspendare să-şi piardă mandatul. Curtea Constituțională a României a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis privind neconstituționalitatea legii referitoare la statutul aleșilor locali. Decizia a fost luată în unanimitate.
„O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea președintelui cu privire la Legea 393 pe care am declarat-o în totalitate neconstituțională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu și că soluția pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcției de ales local”, a declarat președintele interimar al CCR, Valer Dorneanu.
Pe 22 iunie, președintele Klaus Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra modificărilor aduse Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, notează AGERPRES.
Potrivit Administrației Prezidențiale, motivele sesizării vizează încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) și alin. (5), ale art. 11 alin. (1) și alin. (2), ale art. 16 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție.
Klaus Iohannis consideră că intervenția legislativă asupra art. 9 lit. f) și art. 15 lit. e) conduce la interpretarea că se permite continuarea exercitării mandatului de consilier local sau județean, primar și președinte de CJ de către o persoană condamnată penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei.
„Considerăm că fie completarea realizată nu poate fi interpretată decât în sensul jurisprudenței constante a Curții Constituționale ce nu face distincție în funcție de modalitățile de individualizare judiciară a pedepsei, ci menționează doar faptul că pedeapsa privativă de libertate trebuie executată (în formele prevăzute de legislația penală în vigoare), fie intenția legiuitorului a primit o redactare defectuoasă, ipoteză în care aceasta nu respectă nici cerințele de claritate și previzibilitate a legii, așa cum rezultă acestea din art. 1 alin. (5) din Constituție și au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale, și nici exigențele principiului egalității, așa cum rezultă acesta din art. 16 din Constituție”, preciza Președinția.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET